Live your dream, work for you.

Daca ma uit inapoi spre ultimii ani pot spune ca am trait muncind pt visele altora. Zi de zi mai mult decat munceam sa imi implinesc visele mele.

Eram atata de dedicata jobului, vroiam sa ma afirm, cu pretul irosirii timpului liber tot pt job, raspunzand la telefon mereu, fiind on call, rezolvand probleme, bookuind soferi, inlocuind “bolnaviorii de o zi” si tot asa si in weekend.

Iti storci creierii cand altii nu vad sa le dai orice solutie, jonglezi cu pauzele soferilor, calculezi totul in avans sa ii muncesti uneori prea mult dar stii ca le place si vor bani multi si aia e; cand pare ca nu mai ai de unde gasi niciun sofer ii invarti pe foaie si faci in asa fel incat iti apare o idee de niciunde. De multe ori ma minunam si eu de unde tot gasesc rezolvare cand incep ziua si mi lipsesc 4 soferi pe plan si termin ziua cu planul facut si soferii gasiti. Uneori ma simteam ca in filmele alea cu oamenii stresati de la bursa- fix asa rapid si sub presiune lucram si eu.

Si uite asa te trezesti ca esti obosita, ca nu ai mai ai chef de nimic dupa o zi de munca de la 7 la 16:00 cu munca de acasa pana la 21:00 daca suna telefonul. Aveam zile linistite cand nu suna deloc telefonul, dar erau zile multe cand suna si era mereu cu stres. Ce chef sa mai ai dupa aia sa planuiesti, sa visezi sa muncesti la visul tau?

Da, uneori ma prindea telefonul ala, pe afara la o plimbare sa mi limpezesc creierul, dar tot ma intrerupea. Bineinteles ca nu e nimeni de vina decat eu.

Nu pot sa uit cand am iesit la film cu pe atunci iubitul meu- acum sot, intr o duminica si mi am inchis telefonul de munca la film. Cand se termina filmul vad apeluri multe de la seful meu. Un sofer facuse un accident grav in curte, in urma caruia a ramas fara un picior. Si s a intamplat sa nu raspund exact cand a fost cel mai nasol. Bine ca a putut afla informatiile ce le dorea de la mine si de la altcineva, si l am sunat dupa doua ore, dar noi romani dedicati fiind, te simti prost ca nu ai fost de ajutor cand era vital.

Asa mi am petrecut ultimii sase ani, dedicata jobului, uneori prea dedicata si cand a venit vorba de rasplata, am fost data deoparte pt cineva care era prietenul unui manager de pe alt site, venit din alta parte a tarii si mi a suflat avansarea in job. Si mai zicem ca in Romania se practica pupincurismul.. peste tot e la fel.

Si atunci te intrebi de ce sa renunti la ore din viata ta personala pt un job care nu te merita? Si ti se ia de planul profesional si te pui pe facut copii:)) glumesc, chiar era timpul la 32 ani si mi doream mult un copil si multumesc lui Dumnezeu a venit repede, cu bine si sanatate.

Cred ca regret ca am pierdut vreo cinci ani din viata in care puteam sa lucrez din plin la visul meu de a scrie. Nu stiu ce gandea mintea mea de atunci, de ce refuzam sa fac asta, de ce mi am ingropat pasiunea mea. Probabil toate la timpul lor. Daca a revenit pasiunea acum, inseamna ca acum e timpul ei.

Si asta va sfatuiesc si pe voi: sa va mai lasati de mentalitatea asta romaneasca de sclavie in care noi dam totul din noi pt straini pt ca asa am fost invatati sau asa se face impresie la inceput la job etc si mai traiti-va viata. Sa nu va treziti ca pierdeti zile, ani din viata voastra, a copiilor vostri, departe de ei, pe care nu vi le mai da nimeni inapoi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s